European Project Consulting
Domeniul de activitate
Audit
European Project Consulting este o companie românească, înfiinţată în anul 2006, ce oferă consultanţă pentru management şi afaceri. Compania oferă servicii pentru autorităţi ale administraţiei publice, dar şi pentru persoane fizice şi juridice din domeniul privat.
În prezent, compania îşi desfăşoară activitatea atât la nivel naţional, având birouri în București și în țară, cât şi la nivel internaţional, în Turcia, Serbia şi Bulgaria.
Domeniile în care compania oferă asistenţă sunt variate, printre acestea numărându-se: elaborarea de documentaţii tehnico-economice, realizarea de cereri de finanţare pentru fonduri europene şi naţionale, managementul proiectelor, realizarea de strategii de dezvoltare locală pentru autorităţi publice şi companii private, formarea profesională a adulţilor, precum si consultanţă în afaceri.
În ceea ce privește formarea profesională, European Project Consulting este furnizor autorizat de educaţie şi desfăşoară un program complex de training-uri, acreditate de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților și recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, destinat specialiştilor din diverse domenii de activitate, cât şi celor din domeniul gestionării fondurilor europene. Compania furnizează de asemenea programe de training acreditate de Project Management Institute, cea mai mare asociație profesională în domeniul managementului de proiect la nivel internațional, fiind reprezentant exclusiv pentru România al Rita Mulcahy Corporation Project Management Inc.